...(20 minute mai tarziu)...am revenit cu o pofta si mai nebuna de stat in inutilitate.Suntem impreuna si mereu separat.Credeam ca sunt acolo pentru tine si nu am fost niciodata cu adevarat.Cum as putea sa te parasesc inca o data? Cum as putea sa cred in Adevar, Dreptate, Frumos ? Lungile discutii usor intelectualizate, ma faceau sa cred ca sunt desteapta, frumoasa, puternica si...curajoasa.Stii, poate mult mai bine decat mine, ca lucrurile nu stau chiar asa.Mai mult ca niciodata simt ca merit sa raman in punctul de unde mai ieri am plecat plina de speranata si cu inima cat un purice.Denigrarea radacinilor doare iar planta se usuca in timp.Nu sunt departe de nebunie, asa-i?
Tocmai am mancat o para, e dulce-acrisoara; am refuzat o invitatie de a iesi la suc cu niste persoane(fosti colegi) cu care nu am avut contact de mai bine de 2 ani, despre ce as putea sa vorbim, mai ales ca eu sunt Prea in apele mele?
Prea...filosofia acestui cuvintel ascunde secretul unei vieti cumpatate.Ma aveam, pana mai ieri, curata, plina de frustrare si mai buna...azi am dezvelit cufarul facut din lemn de stejar si am dezlantuit haosul Facerii.Energia vitala nu-mi mai este benefica, pentru ca nu mai cred, nu vreau sa cred si nu gasesc nici motive.
Credeam ca sunt sensibila, ca sunt buna, dulce, dragalasa dar nu, nu este adevarat...e o uratenie morbida...caut cuvinte sa impresionez simtamintele si nu iese nimic, banal si brutalitate la ordinul numitorilor.
Cum se face ca traim in aceasta bezna unde abia de mai zarim niste umbre, parca si ele speriate si tacerea adanca.Nu vreau ca din disperare sa ma leg de viata prin liantul verde din jungla.
Imi pare rau pentru tot.Se spune sa nu-ti para rau de alegerile facute pentru ca la acel moment pare-se sa fi fost cea mai buna varianta. Ei bine...mie-mi pare rau de multe, atat de multe...iar liniste, pace, iubire nu mai merit.Mi-e dor, dar parca nici dorul nu-si mai are rostul in lumea mea.Firea omeneasca, oh doamne...
Am plecat cu ganduri marete si am revenit invinsa si n-am nici un motiv sa mai plec.O noapte frumoasa cu cer senin si cantec de tara, cant de cocos, latrat de Grivei si multe frunze cazatoare...Astrele nu au fost in toane bune in urma cu 23 de ani, am fost conceputa intr-o cabana fara lumina din Brasov...si iata ca a iesit lumina...Eu, o ratata frustrata...si uite cum caut cuvinte care sa ma duca iar la tine, pentru ca nu am cum sa te mai chem decat cu gandul.
Un al doilea Dumnezeu ai devenit, iar eu, eu nu mai cred in nimic.O forma de meditatie incerc tot cand revin la tine, cand te caut, cand iti vorbesc.
Mi-e scarba si lista creste pe zi ce trece si muzica rock persista si gandurile gonesc...
"Somn usor"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu