...de Noiembrie

(Re)Vii?
Raven...
Astept indelung lasarea serii, vreau sa primesc iarasi imbratisarea binefacatoare, vreau sa gust din potirul noptii.
E sanatica dorinta mea.De vrei sa ma cunosti, sa ma atingi, priveste-mi dara, cu aceiasi ochi blajini, zborul de revenire la viata.
Inca imi sclipesc ochisorii ca odinioara, ma raportez la viata eliminand niste croncanituri de neinteles si uneori mai dau o tura, privind de sus oamenii, incercand o intalnire tot in vazduh poate cu un biet suflet.Seri calde de Noiembrie petrecute cel mai probabil in alte dimensiuni asa-zise lumesti, vrand parca sa ofer iara o parte din mine.

Voi ajunge sa te simt alaturi de mine cand voi atinge un nivel superior al intelepciunii mult dorite.

Intelepciunea nu consta in a sti cum sa speli geamuri, ci in a o face.

(din Intelepciunea Zen)

Magia momentelor ramane pastrata intr-una din camerele din Castelul Interior, transformata in Sanctuar. Castel cu scari din lemn masiv, la fiecare pas scartaie si tresari.E intuneric, te folosesti de lumanari.Iti aruncii ochii in jur si vezi candelabre imense.Umbre jucause te petrec pana la turnul din aripa de est.Ajuns acolo, vrei sa deschizi usa de la Casa Clopotului.Esti surprins cum vezi ca o alta Umbra se apropie si incepe sa  faca meditatie pe dangatul Clopotului.E un Clopot mediu, din bronz si argint, cu cateva motive decorative.

Se trage Clopotul pentru a alunga spiritele rele, pentru a dispersa usor norii pe timp de ploaie sau furtuna.Acum e liniste, nu simti prezenta spiritelor rele si nici nu vezi nori greori pe cer.Liniste.Te intrebi daca ar fi bine sa incerci sa te bucuri de dualitatea acestuia sau sa ramai tot un mic observator.Ramai pe loc si urmaresti in continuare secundele cum se scurg, sunetul cum se lanseaza in calatorie, cerul cum atent se supune, vantul cum doreste sa ajute, cum ia de brat fiecare fir de praf ...

Faci pasi,faci pasi marunti si te apropii, zaresti in dreapta o perna si te asezi.Scoti carnetelul de notite si te apuci de scris.Iti reamintesti de o dupa-amiaza de primavara din Cismigiu cand te-ai oprit pe o banca si ai inceput sa scrii tot ce-ti trecea prin cap, notai cu fidelitate fiecare gand cu legatura sau nu, notai si te bucurai de emotia ascunsa a creatiei.

Te readuce in prezent cantecul aripilor lui, asezat pe pervazul turnului.Te atrage sclipirea din ochii sai timizi. Te ridici, te indrepti catre el aproape hipnotizat, il atingi, e minunat...

Oh...e tarziu, a trecut si aceasta zi...se lasa seara, soarele isi respecta ritualul de asfintire...
Pentru mai tarziu...

"Somn usor"